Doi prieteni

Un om și un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusețea zilei când, deodată își dădu seama că de fapt, murise. Își aducea acum clar aminte că murise, iar câinele care mergea lângă el murise și el, chiar cu mai mulți ani în urmă. Se întrebă: "Oare unde duce drumul asta?"...
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai îndeaproape, vazu că era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră amândoi acolo și văzură că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă, unde cineva ședea la un birou.
Îl întrebă:
- Scuzați-mă, unde ne aflăm?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați puțină apă?
- Bine'nțeles, intratâți înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra și el? întrebă călătorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o fermă, a carei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie și vazu un bărbat șezând rezemat de un copac și citind o carte.
- Scuzați-mă! i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
- Da, desigur, e o cișmea ceva mai încolo.
- Și pentru prietenul meu? zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie și o strachină, chiar lângă cișmea.
Trecură de poartă și ajunseră la o cișmea veche. Omul și câinele băură pe săturate, iar după ce terminară se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta? întrebă călătorul.
- Aici e Raiul.
- Sunt total încurcat. Cineva, ceva mai jos de aici, mi-a zis că Raiul este acolo unde se afla el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur și zid de marmură?
- Da.
- Acela e iadul.
- Și nu vă deranjează că ei folosesc același nume ca și dumneavoastră?!
- Din contră, suntem fericiți că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.

Această pildă circulă pe internet, și a fost trimisă printr-un mesaj de către mătușa mea, căreia îi mulțumesc că a trimis-o mai departe.

Veliki desu.

Apocalipsa

Si ma plimbam prin universuri paralele,

Incercand sa gust din praful lor de stele…

Omul e o fiinta miscatoare,

Incercand sa priceapa asta-lume statatoare.

Ajungand fata in fata cu creatiunea,

Se simte batran,

Inceteaza a descifra lumea.

Alege ori pe Dumnezeu ori pe Satan

Asteptand Apocalipsa de apoi…

Cei patru calareti ai iadului-

Auzim de ei zi de zi:

La radio, la tv, pe o straduta neluminata,

Un cotlon uitat de lumea aceasta deformata…

FOAMEA, face ravagii in Africa,

RAZBOIUL, bate la usa cu prefixul al III-lea,

MOLIMA, a iesit la pensie cand a aparut Penicilina,

Dar POLUAREA, i-a luat locul infestand toata omenirea…

Noi traim Apocalipsa, planeta moare,

Oare Dumnezeu ii va duce lipsa?

Ploi de pesti, bai de sange,

Ne jucam de-a teritoriile in nepasare,

Dar lumea e a Lui…si ea moare…

Medusa/Yellow taxi

It’s sunny outside - in my heart is a cold dead winter,
I look at the yellow taxis - supposed to bring you near…
I watch them slow down and go by
And you are not inside…

No one spares me a glance, not even a smile/not even a pity:
“Look at her she’s alone on this sunny day…
Basking in the sun, she looks like she’s spirited away.”
YES madam, I am as cold as a winter breeze,
Cause someone meddled with my heart and broke it for gold…

Look at me how I ended up
Not even the sun, not even the nightingales can get it right.

I listen to every song of the nature
But, all I hear are screeching gales,
Bruises on my heart appearing
As you pass by in a yellow taxi,
Not sparing a glance, not even a smile…
Never looking back, not even a glance, not even a goodbye…

I put my heart on my sleeve - I played with the fate -
And I ended up being without any aid.

 I’m writing this as he goes by,

            - In a yellow taxi -

Not even looking at me, not even a glance.

I see strangers on the street

Hand in hand whispering love,

But all I can feel is my broken soul

And

Cold inside.

The road to hell is paved with good intentions...

"Soarele apune.

Totul se duce, usor, pe rand, la timpul lor. Murim, ne nastem, in timp ce natura se transforma in jurul nostru. Timpul trece pe langa noi cu nepasare. Si de ce ar trebui sa ne dea atentie? Pe noi nu ne intereseaza ce se intampla cu gandacul ce s-a pierdut la noi in baie. Dar gresesc, ne intereseaza pentru ca il gasim revoltator, ne sacaie...ne infesteaza. Poate ca noi, oamenii, suntem paraziti, imbolnavim natura cu prezenta noastra. Dumnezeu a creat omul dintr-un scop divin, dar ca orice fiinta a carei existenta aspira la nemurire, am cazut in profan...nepasare...

Daca omul este o fiinta egocentrica, de ce nu ar fi si planeta noastra? Dumnezeu ne-a lasat sa murim singuri...Planeta moare, singura, strigand indurare cerurilor.

Si totusi soarele apune...deasupra oceanului...pare un Apolo in flacari, un Atlas in suferinta. Poate Cerul si Pamantul sunt doua entitati, doi amanti care nu se pot intalni niciodata. Ploaia poate fi o metamorfoza a lacrimilor...Eu plang pentru natura, pentru mine...sunt o fiinta efemera, care prin actiunile sale egoiste s-a indepartat si de sine si de ceilalti...

Se spune ca drumul catre iad este construit din intentii bune. Eu traiesc iadul...inima lui...ultima lui dorinta...

Desi omul este defect, dorinta lui de a trai, de a supravietui este ca un foc mistuitor. Eu am suferit, stiam ca nu mai am mult de trait. Inca de cand am aflat de boala ce ma "invechea" pe dinauntru, numaram fiecare luna, fiecare ora, minut sau secunda. Dar chiar daca inima mea slaba ma atentiona ca imi va suna ceasul...am pacatuit. M-am indragostit si am suferit...si eu si el. Si acum sufar, singura...El si-a dat viata pentru mine, fara sa imi spuna, in singurul mod in care stia ca eu voi putea trai fara el sau ca el va putea trai fara mine.

Plang, plang cu pescarusii, plang impreuna cu ploaia. Acum nu mai exista el, inima lui bate in mine...suntem o singura persoana...s-a asigurat ca suntem departe si totusi impreuna.

Plang, soarele apune, inima...noastra...bate in spatele unei cicatrici, dragostea nu moare, numai intentii bune...

Fragmentele cantecului nostru se pierd in neantul nemuririi."



PS: aceasta este o poveste, o nascocire a abisului creierului meu, un amalgam de cuvinte si sentimente pe care am incercat sa le explic printr-o pura fictiune...trist...dar viata este o provocare...Challenge accepted :))

Educatie(partea I): Influenta mediului vs. ereditate

     Exista doua mari tabere: cea formata din cei ce considera ca un om se dezvolta influentat doar de mediu si de educatia primita si cea formata din cei ce considera ca personalitatea lui este ceva ereditar. Foarte mult timp au dezbatut acest subiect si se pare ca nu au ajuns la nicio concluzie. Poate pentru ca nu au cum sa ajunga la nicio concluzie. Poate ca "adevarul" este exact la mijloc. Poate ca amandoua sunt la fel de importante in dezvoltarea unui om. Asa cum temperamentul este ceva cu care te nasti (desi nu se stie inca exact care parte din genele noastre determina temperamentul nostru), poate la fel se intampla si cu unele porniri pe care le ai (s-au facut unele studii care cercetau daca nu cumva criminalitatea este o "boala", daca nu cumva exista o gena care sa te faca un criminal). Dar daca ne nastem cu anumite tendinte, oare acestea pot fi controlate prin educatie?
     Parerea mea este ca amandoua au o influenta foarte mare asupra dezvoltarii oamenilor.
     Consider ca exista unele trasaturi cu care pur si simplu te nasti si acestea nu pot fi controlate prin educatie. La fel cum nu poti schimba temperamentul unui om prin educatie. Daca intradevar aceste trasaturi sunt intr-un fel anume inscrise in genele noastre atunci probabil ca doar geneticienii le vor putea controla vreodata.
     Dar, desi probabil ca unele trasaturi le avem din nastere, totusi foarte multe le dobandim in timpul vietii. Daca iei acelasi om si il dezvolti in doua medii diferite, daca ii prezinti alte principii de viata, atunci el se va dezvolta complet diferit. Si atunci inseamna ca generatia care urmeaza dupa noi va fi de fapt ceea ce noi vom face ca ea sa fie. Deci am putea sa schimbam in bine societatea asta de care ne plangem cu totii daca am reusi sa intelegem cum sa ii educam cum trebuie pe urmasii nostri. Dar asta este mult mai greu decat ne imaginam. Voi dezbate insa acest subiect intr-o postare viitoare.
   
   

Politehnica....

LCFR

A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
Propusă chiar de Fl Pop
O temă minunată.

Şi trebuia până-ntr-o luni
Să fie gata scrisă
De la Ignat pân’ la Crăciun
Testată şi trimisă.

Da deja sfaturi Fl Pop
Cum să reolvi problema
Iar Cătălină pân-atunci
Nici nu citise tema.

Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Ştiind că multe întrebări
Pe forum or s-apară.

Ea le citea cu un surâs
Căci încă de cu toamnă
Mai multe de una din trei nopţi
Nu apuca să doarmă.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

Trecu o zi, trecură trei,
Şi deadline-ul presează
Ea neştiind ce-i de făcut
Pe forum îi postează.

-”Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe
Enunţul temei ce-ai propus
Eu nu îl pot pricepe.”

-”Din sfera mea venii cu greu
Să-ţi mai explic odată.
Iar dacă tot nu înţelegi,
Mergi la C2, mai fată.

Numărul PI să-l calculezi
Cu zecimale multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.

În rest e totul evident
Să nu mai lugim vorba
Îţi faci un server şi-un client
Şi le uneşti prin corba.”

-”Pare uşor cum doar în vis
Să fie se întâmplă,
Însă problema ce-ai descris,
Nu e atât de simplă.

Programul meu produce doar
Trei zecimal-odată
Iar pentru cifre foarte mari,
N-a merge niciodată.

Şi nu uita că şi de port,
E bine să ţii seama.
De-i rezervat, serveru-i mort,
Şi-ţi mai răspunde mama.”

-”Dar cum ai vrea să îţi explic?
Au nu-nţelegi tu oare
Că primele optimizări,
Se fac la compilare.

Cât despre portul ce-ai descris,
Mai vezi şi tu atuncea.
Dacă Constanţa nu-i deschis,
Faci pe Galaţi sau Tulcea.”

Porni eclipsul. Creşteau
În linii-ale lui surse
Şi zece ore păreau doar
Zece minute scurse.

Iar dinspre podul Basarab,
Jur împrejur de sine,
Vedea din ce în ce mai clar
Cum izvorau lumine.

Căci când începe nu-i hotar,
Inceraca, nu se lasă,
Modifică, testează iar,
Nu-i chip să se oprească.

N-are nimic şi totuşi e,
O sete care-o soarbe
E un imbold ca un pahar,
De cola să-şi mai toare.

Şi-acum să nu vă speriaţi,
Aşa sunt toţi studenţii;
După o noapte de codat,
Încep să vadă chestii.

Căci doar puse mână pe dop
Că imediat din sticlă,
În loc de duhul fermecat
Apare o pisică.

Cu obrăjori ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina
Dregându-şi glasul de trei ori
Urlă la Cătălină.

-”Hyperion, ce de trei luni,
Dormi cinci ore pe noapte,
Ce îngeri răi, ce demoni buni,
Te-mping la aşa fapte.

Tu vrei pe PI să îl socoţi,
Cu zecimale multe.
Dar până unde ai să-mpingi
Devotamentul, unde?!

De se va pierde-al tău noroc
În valurile mării,
O să se termine-acest joc
Cu vizita salvării

Dorind în faptă să arăţi
Dreptate şi tărie
Or să-ţi aprindă lumânări,
Pe holuri în regie.

Plângând vor spune-ai tăi colegi
Că te-ai topit că neaua;
Citind de cazul tău în Click,
Vor da încet maneaua.

Şi pentru cine vrei să mori?
Intoarcete, te-ndreapta,
Sper tema trei la CPL
Şi vezi ce te aşteaptă.”

Ea-l ascultă pe pisoiaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Aproape că se lasă.

Dar când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
Un mail venit pe curs.cs
Îi strică somnul dulce.

-”Coborî în jos student beţiv,
Alunecând din pat.
Enunţul este evaziv,
Trebuie completat.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng,
La păsărele coarda,
Clientul corba te constrâng,
Să nu îl scrii în java.

Din sânul veşnicului ieri,
Trăieşte azi ce moare
Şi dacă nu îl faci în C,
Te paşte-o depunctare.”

Ea iar lasă atunci din piept,
Un greu suspin să-i scape,
Că trebuia să dea la Drept,
Sau la Transporturi, poate.

Dar nu căzu ca alte daţi,
Din cer cu tot înaltul:
-”Ce-ţi apsa ţie Fl Pop,
De scriu în C sau python.

La voi, în cercul vostru strâmt,
Trăiţi doar pentru teme,
Eu sunt Luceafărul de sus,
Am şi alte probleme.

Pentru client o să-mi aleg
Aşa cum vreau limbajul,
Şi la problema de final,
Recuperez punctajul.”

A fost aici!

      Merg. Nu știu de cât timp... și nici de ce. Nici măcar nu știu unde merg... sau cine sunt. Mă uit la mâinile mele: sunt arse, mă ustură și mă dor. Observ că la mâna dreaptă un deget îmi lipsește, iar altul este negru, rigid și umflat - nu pot să îl mișc, nici măcar nu îl simt. După ce inspir profund, amețit fiind, încep să tușesc spasmodic simțindu-mi plămânii umpluți cu nisip. E ceva ciudat în aer, care parcă se scurge ca smoala pe traheea mea. Observ că încet-încet îmi slăbeşte vederea. Ochii mă înţeapă de parcă am numai ace în ei, şi sunt atât de umflaţi încât pleoapele sunt prea mici ca să îi poată proteja - mă ustură ca naiba.
      În fine, mă opresc din a observa trupu-mi şubred - încep să merg - dar cad răpus de o durere în şold. Mă ridic, tras parcă de mâinile invizibile ale unui înger. Observ ce mă înconjoară - numai distrugere - totul arzând, sau, în cel mai bun caz fumegând uşor. Atunci îmi dau seama că soarele mă arde - sau poate am luat foc? Îmi duc mâna pe cap şi încep să simt scalpul ars, uscat. Mă gândesc că ar trebui să mă duc undeva, la umbră. Mă uit din nou în jur, dar nu văd niciun loc unde mă pot ascunde, decât cratere imense şi negre, născute de un impact puternic ce a generat atât de multă energie încât a aruncat un întreg oraş în aer şi a vitrificat solul.
      Apoi simţurile parcă se trezesc brusc. Şi ceea ce simt mă face să încep lupta pentru viaţa mea - poate ultimul rămas. Simt... că e aici. Mirosul e pestilenţial, inconfundabil, iar vântul poartă atingerea ei - agonie.
      Încep să fug spre un crater, dar mă opresc stupefiat - mă vede, se uită la mine şi mă observă! Ce mă fac? Mă întorc uşor, în timp ce mă gândesc că mor, chiar acum.
      Aproape m-am întors, şi deja o umbră mă acoperă - e imensă. Atât de mare... şi hidoasă, încât nu îmi dau seama care-i este faţa, sau măcar dacă are una. Apoi văd o limbă de şarpe, imensă, venind spre mine, şi apoi ascunzându-se, parcă arsă de propria otravă, în spatele unor dinţi lungi şi ascuţiţi. Capul se lasă spre mine, lăsând să se vadă 2 coarne încovoiate - înalte cât un brad secular. Apoi, un zbierat îmi zguduie fiinţa şi mă asurzeşte - creatura mă ameninţă!
      Mă uit la ea şi îi scuip gheara de la un picior, care săpase o groapă mare, presată de greutatea hidoşeniei. Creatura mă priveşte, cu un surâs care îmi spune că trebuie să înţeleg că sunt singur şi că nu pot trăi aşa - trebuie să mă sinucid. Îmi spune că naţiunea mea a eşuat - că eu şi fraţii mei ne-am bătut joc de tot ce Dumnezeu a creat şi că asta este recolta a ceea ce am semănat. Îmi spune că vina este mai mult a mea - încep să plâng. Lacrimile se transformă instant în acid sulfuric şi încep să îmi ardă ochii. Dar eu plâng şi mai tare - îmi dau seama că are dreptate. Îmi spune că am făcut totul greşit, că mai bine nu mă nășteam și că din cauza mea și a fraților mei toate vietățile, în frunte cu planeta au suferit, încet - încet, până la extincție, până azi. Eu încep să mă urăsc pentru ceea ce am făcut, aș vrea să reiau totul de la început, dar nu pot - degeaba îmi imaginez oameni dansând de bucurie pe pășuni fertile, degeaba îmi imaginez cirede, herghelii sau stoluri de animale zburdând pline de viață, degeaba îmi imaginez un ocean de apă în deșert - tot mor.
      Dar apoi simt un aer rece care îmi trezește mintea și toate simțurile - mă gândesc că această adiere plină de viață este ultima suflare a unui înger înalt, care și-a dat viața pentru ca eu să pot lupta cu monstrul hidos care se pregătește de un nou atac.
      Mă ridic din genunchi, și o privesc în ochi, plin de ură - creatura se sperie, mirată că am rezistat, dar urlă din nou, aproape dărâmându-mă la pământ - dar eu rezist. Mă uit mai adânc în sufletul ei, și atunci realizez Adevărul.
      Văd începuturile umanității, pline de dumnezeire, iubire, fericire, prosperitate. Observ că încet-încet lumina scate în intensitate, pe măsură ce apar noi și noi generații - văd împărați, regi sau conducători sfătuiți de sfetnicii lor. Dar numai eu pot vedea că acei împărați sunt vânduți dihaniei, chiar cea din fața mea - dar cu chip de om. Văd cum devine mai puternică, mai mare, mai hidoasă. Mileniile trec, iar ea ajunge să conducă oamenii la pieire, în războaie.
      Ea e caracatița care ne-a ținut în întuneric, și fiecare dintre noi avem una - a fost aici!

Veliki desu.

Doi Dragoni: apa si fum

Lacul inghetat reflecta…

Dragostea mea e defecta;

Stau pe spinii inghetati,

Ochiul de lacrimi e brazdat,

Fiinta umana-i imperfecta

Vad lumea in oglinda.

Dar…

Natura statatoare,

Mi-a transmis din albul ei oare?

Doi dragoni ce se confunda

Zi si noapte se afunda:

Albul norilor ce in soare sclipeste,

Negrul de stele ce vise sopteste.

Cine castiga aceasta confruntare?

Omul nu stie...clipa-i trecatoare.

Un vortex de nonculoare ...

Fiinta, totusi, trecatoare...

Eu patez cu a mea umbra

Sangerez de o dragoste sumbra,

Chipul meu se transforma

In undele oglinzii vad alta forma…

Vad chipul tau dulce-amar,

Vad cum in viata am semanat

Grau de fulgi de gheata

Si pacatul iubirii atarna de o ata…

Vazand dragonii perpetuum-mobile

Omul petrece numai tristeti volubile.

Pe patul de gheata vreau sa ma culc

Sa visez dragonii de apa si fum.

Fight club.....

Letter to Juliet

In cateva zile mama mea va pleca in Milano pentru un schimb de experienta...pe langa faptul ca aceasta este capitala modei (si ca urmare i-am cerut sa nu se gandeasca sa vina acasa fara o pereche de Jimmy Choo's) mi-a spus ca are in plan sa viziteze si faimosa casa din Verona, altfel spus balconul Julietei...astfel o sa profit de ocazie si am scris o scrisoare pe care  mama o va lipi pe zidul casei.

Dear Juliet,

I am sure you would want to see with your very own two eyes how your tragedy became one of the most popular romantic stories of all time…to see how your star-crossed love for Romeo brought and still brings tears to people all over the world. You are an inspiration, a symbol of fighting for true love.

Most of the people would consider me cruel and not romantic, that includes you if we would have had the chance to talk face to face…but in my view your story has the perfect ending…What would’ve happened if you both had lived? I don’t know…But one thing I’m sure…is that the chemistry between you and Romeo was there because of “the forbidden fruit”. Wanting what your heart desired but not being able to taste true love. Juliet, do you think you would’ve loved Romeo if your heart didn’t have first hated him because he was a Montague? If dear Romeo would have been a friend of your father…would you even have spared him a second glance?

Lovely Juliet, I’m sorry I made you sad…but, all I am desperately trying to convey in a few tiny insignificant words on a piece of milky white paper is that…everyone loves you for the way you are, for the way you shielded your love against all odds.

I’m a nineteen-year-old girl and I must say that our generation is called “the Emo Kids”. Which means, we are highly emotional and we tend to push our feelings deep down and suffer: from love, from the cruel world, from life…and we tend to get very fond of your story. Don’t worry, it’s not a bad influence on us…it truly tells us: Fight! In a world of economic development where money equals power, a world where the society sucks the very essence of humankind, a world where money is round…it tells us to FIGHT for what’s right…for the true values of the soul, for the little spark that remains lit in this degenerated thing we call “being a human”. Love until your last breath, fight for what’s right, be the seeker of truth! Not be afraid of who we are…

PS: Dear Juliet, I would want to ask you how you knew Romeo were your true love. But I’m sure you would read between the lines and find what the real question I’m asking you is: what I feel is it true love? I don’t have a clue…and I think you would smile at me and say that’s the mystery I have to solve by myself. Is he handsome? Yes. Is he smart? Yes. Is he the one? I don’t know Juliet…I can never know if I’m not brave enough to ask…you were brave…I am not prepared…not yet…

Lots of love, xoxo,

Alexandra-Teodora Tirmes

Inima perfecta

      Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…
      Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
       - Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!
      Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.
      - Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.
      - Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
      - Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
       Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
       Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Român, pentru Români!

Veliki desu.

DANCING on the Edge of OBLIVION

Dancing on the Edge of Oblivion...
Me and you, you and I...
Swaying to a beat so far away,
Only we can hear the rhythm that got astray...

The silvery tread, the bond of our souls
It's calling us home...
Though you have your flaws,
I was enchanted from the moment I saw your eyes...
Deep icy cold blue boring into me...
Was I like this before I met you, too?
Were those emotions also mirrored into mine?
I found you...or you found me...

Dancing...
Together...

On the Edge of Oblivion...



PS: poem inspired by the book "Blood Song" - Rhiannon Hart (awsome book...I <3 it)

Ne pierdem liertatea, și cu ACTA basta

Toleranta

Ma gandeam in ultima vreme la scoietate, sau mai bine zis la unele aspecte ale societatii, si mi-am dat seama de lipsa de toleranta a majoritatii oamenilor. In momentul in care o persoana este, se zicem, diferita in unele aspecte majoritatea oamenilor vor incepe sa o considere nebuna sau ciudata. Nu vorbesc acum de diferente flagrante care sa ajunga sa ii deranjeze pe cei din jur ci de diferente in felul in care privesc si decid sa isi traiasca propria viata(ca de exemplu: in momentul in care sunt foarte fericiti si au chef sa inceapa sa danseze pe strada sa nu considere nimic rusinos in a face chestia asta). E adevarat ca nimeni nu o sa vina sa iti ia gatul doar pentru ca ai unele pareri sau reactii diferite de ale lor, dar tot vor gandi despre tine ca ai niste probleme si uneori unii iti vor spune chiar "nu e bine ce ai facut" si la intrebarea "de ce?" singurul raspuns pe care ti-l pot da uneori este "pentru ca nu se face". Si acum apar doua lucruri:

1. De ce am ajuns sa avem aceste inhibitii si toate aceste "nu se face" atata timp cat acele lucruri nu fac rau si nu deranjeaza pe nimeni?

2. De ce cand vedem o persoana care nu tine cont de toate aceste "nu se face" nu ne putem opri din a o judeca si a considera ca are niste probleme? De ce nu putem pur si simplu sa intelegem ca fiecare are propriile pareri si idei dupa care isi ghideaza viata fara ca acestea sa fie mai "corecte" sau mai "gresite" decat ale noastre? Pur si simplu sunt diferite la fel cum noi toti suntem diferiti.

Life, an interesting journey...

I had the idea to write about a famous place in this world. Instead of this, I was thinking I could write about a famous writer...hmmm like Shakespeare for example. But then I had a flashback of the romantic city of Venice and the gorgeous things I saw there. What do you think of when you say "Venice"? I always associate it with the word "love". I changed my mind so many times, but my article will be about love, sadness, obstacles, in other words about life.

Life is like some strings, once broken never to be repaired. You know the saying "live every moment like your last one", but I got to say I disagree with it. As an answer to the question "why?" I'll just repeat some words that Tom Jones uses as some advice at the beginning of one of his songs: "To live for today and to love for tomorrow is the wisdom of a fool, because yesterdays are over and tomorrow may never come". We are at the age of "love stories", I guess each and every one of you has once written one first love letter or just emailed it. I never write emails to tell people how I feel. I even hate messaging in general when used to approach topics whose importance and emotional range surpass that of a "teaspoonful". I tend to think that all things that matter are to be spoken and not written. Some may accuse me of not being romantic...but the true word is "shy" (on the background plays "In the city of blinding lights"-U2).

-The song changes while I think what I want to write about precisely: "Life is a roller-coaster" by Ronan Keating-

With a little courage, now, an idea blooms like a crimson rose lying in the far corner of my mind, a light at the end of an endless dark tunnel, an idea of how I should talk about such a complicated journey, life, on a single piece of paper. What am I doing exactly? I have a shape in my mind, a blurred purpose...but do you know how I should lock on this piece of milky white paper the deep feelings behind the words? Actually, I'm used to this...not being able to express my true feelings...

Remember when you were just a little kid and you used to ask your mom "Is it good? Did I do it well?" (Next track: "Moon river"-Frank Sinatra).

Can't you see, I am writing to you...you know...told you I'm not used to this...And now I'll start babbling...hmm...10 seconds to change the song-Avant: "Right place, wrong time"-. And now with a change of attitude due to the music I'll try to end with what I should have said from the very beginning(that's me). So, what should we do now? ("I just can't help believin' "-Elvis Presley)

-Imagine I spent a whole song to write the last few words-

Well, I just want to say that as we grow up we tend to forget where we come from. Becoming a famous banker with lots of money on your hands isn't enough. We should not forget about our family, friends and never ever put anything else before them ("I hope you dance"-Ronan Keating-marvelous tune you should actually listen to this).

You know what? An example of family being on the first place is "The last song", a book written by Nicholas Sparks. It teaches us to be more responsible, it indirectly advises us that even if the whole world were ours, we couldn't rule it alone, we need to be supported by family ("Candle in the wind"-Elton John). "Personal affection is a luxury you can have only after all your enemies are eliminated. Until then, everyone you love is a hostage, sapping your courage and corrupting your judgement" (by Orson Scott Card-"Empire"). Even if the words have a negative meaning, it should have the opposite effect on us (Michael Buble-"Home").

One last thing I'll tell you:

Worship the bonds of true family; don't make this world worse than it is now, because it is already dancing on the edge of oblivion.

(Play list: empty)

Paperback novel

"Now the story's played out like this
Just like a paperback novel
Let's rewrite an ending that fits
Instead of a Hollywood horror..."
                           "Someday"-Nickelback




Daca tu crezi ca viata este un film si atunci cand mori ti se va derula in fata ochilor...inseamna:
1 - nu ai murit inca...
2 - ai ascultat prea multe povesti.
Deci sa lamurim lucrurile, va spun acest lucru din experienta...da, I'm definitely dead...si da, ma adresez tie...cum am murit? Accident de masina. De ce simt nevoia sa vorbesc cu tine? Nu stiu, poate ca devenind fantoma...well, I have too much time on my hands!

Primul este socul: No, I can't be dead!!! Sau negarea...hmm oh well...Apoi intunericul...
Apoi lumina...hint: Si in iad poate fi lumina...

"Bine ai venit copila" a soptit o voce, trezindu-ma din amalgamul de ganduri ce incepeau sa semene cu potiunea dezgustatoare a mamei vitrege a lui Alba-ca-Zapada. Nu stiu daca cea din fata mea era un inger, o zeitate...de o frumusete coplesitoare, dar presupun ca ii lipsea simtul umorului.("Bine ai venit?" No shit, who would want to be dead...). Ochii ei de o sinceritate arzatoare puteau sa vada pana in strafundurile sufletului meu.
"Vei deveni ingerul lui pazitor...el are nevoie de tine...acum." El? Nici nu mi-am dat seama ca toate sentimentele care se amalgamau in inima mea orbitau in jurul lui: regret ca nu am putut sa imi iau ramas-bun, regret ca nu i-am zis "te iubesc", regret ... regret...prea putin...prea tarziu...
"Chiar trebuie sa veghez asupra acelui idiot pana isi va gasi drumul in viata?" am zis inca neputand sa dau glas sentimentelor pe care le simteam.
"Cred ca te-am iubit mai mult decat am vrut ca tu sa stii" am soptit uitandu-ma la imaginea baiatului perfect din coloana de fum care s-a materializat in fata mea.
"Si el te iubeste..." a soptit zeita cu glasul ei de miere. "Acum du-te si vegheaza asupra inimii tale pentru ca ea bate in interiorul lui...Si cu tine ca ingerul lui pazitor...sigur va gasi calea pierduta..."
Nu am intrebat-o niciodata de ce s-a intamplat acest lucru...si nici nu cred ca as vrea sa stiu de ce lumea mea s-a destramat, de ce ghemul de ata numit viata s-a terminat atat de brusc ...nu...acum singurul lucru bun pe care il pot face este sa fiu vantul ce bate din umbra pentru a mai putea simti atingerea sa...macar pentru un ceas, un moment, o clipa, o secunda...

"I'd give my all to have
Just one more night with you
I'd risk my life to feel
Your body next to mine
'Cause I can't go on
Living in the memory of our song
I'd give my all for your love tonight..."
                    "My all"-Mariah Carey

Epilog:
"25 Martie...Ziua ei..." a gandit el nostalgic.
Mihai putea vedea cum soarele apunea usor printre copaci...desi a fost o zi minunata de primavara...parea lipsita de culoare, de sunet, de veselie...cititul nu mai parea asa amuzant...de unul singur...in buzunar inca il apasa greutatea unui lantisor pe care nu i-l va mai putea darui niciodata..."La multi ani, iubito".
Deodata vantul incepe sa bata si in zumzetul fruzelor i s-a parut ca a auzit glasul departat al Ameliei rostind: "Part time lover, full time friend...forever...". Prima data de la accident cand a zambit din inima...

PS: orice asemanare cu personaje reale e pur intamplatoare...si daca seamana...i couldn't care less...xoxo yours truly, alexu-chan

Jack the Ripper

Slaughter my dreams and chase my heart,
Beautiful as the devil, cruel as a cold angel
Your vendetta felt like branded iron-
you were smart...
A Celestial Bronze sword to perish my anger,
An Obsidian Dagger to twist me in tangles.
How can I breathe smoke, you may ask!?
Because living with you is an excruciating task.
Blue eyed danger - yes, you're a monster
Let my veins bleed ink and throw me in the dumpster.

If i didn't have you

Rock 'n' Roll nerd

He doesn't have a problem with drugs
He just doesn't get them
He's fine that his mates have tattoos
But he thinks they'll regret them
He likes going to pubs
But he hates when the music's too loud
He tends not to go to rock concerts
Cos he can't stand the crowd
But all he's ever wanted to be
Is a rock star on Rage or MTV
But he knows that it's not fucking likely
He's just turned thirty

He knows that he will always be
A rock 'n' roll nerd
He'll keep writing songs the world will never hear
And though they won't be heard
He'll just keep writing
Oh yeah

But you see the problem is
He always dreamt of being a star
But he learned piano instead of guitar
Which in the nineties didn't get you very far
So while all the other kids were learning Stairway
He was the piano to their forte
But he was convinced one day
He'd rock their fucking asses
Be an icon for the disenfranchised masses
And grow his hair long
And rebel against the state
But just for now that'd have to wait
Cos he's running late for his morning classes

And he will always be
A rock 'n' roll nerd
He'll keep playing gigs that no one knows about
And though it sounds absurd
He'll just keep playing
Oh yeah
[ Lyrics from: http://www.lyricsmode.com/lyrics/t/tim_minchin/rock_n_roll_nerd.html ]
But you see the problem is
There's not much depth in what he's singing
He's a victim of his upper middle class upbringing
So he can't write about the hood
Or bling bling
So he sits and imagines his girlfriend is dead
To try and invoke some angst in his middle class head
But the bitch is always fine at half past nine
When they go to bed
And he's not spent a single night in prison
He has no issues with nutrition
He has no drinking problem
And no drug addiction
Unless you count the drugs they put in chicken
And marijuana always tends to make him cough
He doesn't look good with his t-shirt off
And when he tries to act tough you can tell he's trickin'

While his mates all go out late
Popping pills and having fun
He goes home and showers
And gets a good eight hours
He gets his thrills from his morning run
And while his mates all go on dates
Taking speed and drinking cans of Jim Bean
He stays home and cooks
Curls up with a book
With the girl he's had since he was seventeen

Cos he's never really been part of the scene
Give him guns 'n' roses, he'll take Queen
He's more into Beatles than The Stones
He's more Stevie Wonder than Ramones
And he's never owned a panel van
He's never shot a Panterra fan
He doesn't know the difference between metal and thrash
He couldn't tell you nothing about Axel and Slash
He likes Ben Folds to the Jackson Five
He knows all the words to Staying Alive
And though he wants to be all grungy and cool
He spent eleven years in a private school

So it don't matter how he tries
He cannot hide behind his rock 'n' roll lies
Cos you've either got it or you don't
You'll either rock it or you won't
Yeah, you've either got it or you don't
Yeah, you'll either rock it or you won't

He knows that his music lacks depth
But it just can't be helped
He has nothing interesting to say
So he writes about himself
But he doesn't want to seem self obsessed
So he writes in third person
In an attempt to seem more rock 'n' roll
But he suspects it's not workin'
And deep in his heart he knows
That he'll never be Silver Chair or Eskimo Joe
And even if he was quite pretty
With small pants like Kylie

He knows that he
Will always be
A rock 'n' roll nerd
He'll keep writing songs the world don't care about
And though it sounds absurd
He'll just keep writing
Oh yeah
You can criticise him
But he won't care
Cos he wants to rock, and he will never be deterred
But he'll always be a fucked up little, try-hard, wannabe rock 'n' roll nerd
Rock 'n' roll nerd

Storm.....

Prejudecati

Uitandu-ma in jurul meu am observat ca toti avem prejudecati: unii uram tiganii, altii evreii, altii americanii etc. Dar faptul ca toti avem prejudecati nu trebuie sa ne faca sa credem ca nu este o problema. Nu pot sa condamn pe nimeni ca are prejudecati atata timp cat si eu am prejudecatiile mele, dar nici nu pot sa nu realizez ca este o problema destul de grava. Dar realizarea faptului ca ai o problema este primul pas spre a indrepta problema. Asa ca ar fi bine ca toti sa "pierdem" putin timp analizandu-ne, sa ne descoperim prejudecatile si sa incercam sa le indreptam. Prejudecatiile ne pot ingusta mintea si s-ar putea sa pierdem lucruri interesante. Cel mai bine este sa dai o sansa la tot si sa nu spui niciodata ca nu-ti place ceva fara sa fi incercat. Nu poti spune despre o carte ca e proasta fara sa o citesti, nu poti spune despre o persoana ca e urata fara sa o fi vazut macar o data, asa ca hai sa incercam sa fim mai deschisi si sa nu ne mai lasam condusi de prejudecati.

Lacomia

In ultima vreme am inceput sa ma gandesc destul de mult la instinctele noastre cu care ne-a inzestrat natura si am realizat ca nu reusesc sa imi explic de unde provine lacomia. Prin lacomie ma refer la dorinta de a avea cat mai mult, in momentul cand deja nu iti mai este necesar pentru supravietuire sau etc, chiar daca asta inseamna sa calci pe cadavre.

Oare lacomia este un instinct care a existat mereu in noi, la fel ca instinctul de conservare sau de perpetuare a speciei? Sau este ceva ce oamenii au dezvoltat pe parcursul timpului si a ajuns sa ne caracterizeze ca specie? Si daca este ceva ce s-a dezvoltat, de unde a inceput totul si ce a provocat aparitia acestui sentiment?

Nu vreau să cuceresc sau să conduc lumea

Omenirea...o punga de Skittles

Daca as fi un inger...as putea sa simt? Si daca da...atunci ar fi serenitate ori suspin ori manie? Dar, oare as putea sa simt?

Nu stim...noi suntem doar oameni. Eu sunt doar o lacrima intr-un ocean plin de suflete care mai de care mai colorate. A-ti fost vreodata pe un stadion? Nu numai ca eu m-am considerat un mic graunte de orez intr-o mare de persoane, dar acea mare era doar o particica dintr-un ocean. Sa ne imaginam ca populatia poate fi restransa la o punga de Skittles. Fiecare dintre noi este diferit. Asa cum bomboanele au diferite arome si culori, asa se intampla si in viata de zi cu zi. Nimeni nu se imbraca la fel, nimeni nu gandeste la fel...dar eu sunt doar o persoana...o singura bomboana. "Eu" pronume personal de persoana I, eu...pot eu un bob de orez sa schimb lumea? De ce nu as putea fi altceva? Dar traiesc, respir...locul meu este pe pamant...urmez un ciclu al vietii: m-am nascut, traiesc, ma indrogostesc si mor...iar atunci cand trupul meu se va intoarce in pamantul din care a fost zamislit...poate voi da viata unor flori...poate ma voi reincarna intr-o floare...dar oare poate o floare sa vada lumea? As vrea ca in fiecare zi sa fiu vizitata de catre o albina...polenul meu sa se raspandeasca in aer...sa fie plimbat in mici particule prin tot universul...Poate asa, intr-o viata, as putea sa simt lumea...ca o mica particula de praf ce lenevesc in soarele egiptean pe piramida lui Keops...sau pe faimoasa piramida a lunii construita cu secole in urma de Mayasi...Poate as putea atunci sa ascult cantecul universului, dar oare cum a luat nastere?

Vise...sau visuri...momentan nu stiu nimic...sunt doar un om...traiesc si mor...

Destinul

Destinul este ceva ce am inventat pentru a ne usura viata.

Groază, milă, nebunie

Groază, milă, nebunie. Atea sunt sentimentele care mă încearcă când mă uit la televizor. Sigur că problema nu este televizorul meu mic și vechi, ci acțiunea de degradare a tinerilor ROMÂNI. Mă uit stupefiat la o domnișoară îmbrăcată în uniforma lui Che Guevara - după ce mă reculeg, într-un final, lovit de imaginea puternică încep să mă întreb: oare tuta (căci inocența ei a dispărut) a citit vre-o dată  istorie? Apoi îmi dau seama că domnișoarei (căci nu e vina ei), i-a fost distrusă rațiunea de către caracatița imensă ce a cuprins și ultimul nenorocit de sat. Îmi dau seama că nu e vina ei că nu știe ce crime a făcut Che, în numele unui ideal cretin, pe care l-a numit delibarat și pentru a aduce speranțe deșarte oamenilor, libertate. Îmi dau seama că nu e vina ei că nu știe câte vieți au fost distruse pentru a se instaura, mai apoi, nu libertatea, ci un comunism crâncen, asemănător cu al nostru. Îmi dau seama că nu e vina ei că nu știe câți oameni trăiesc (și o fac cu greu) la limita de jos, asta mulțumită "ajutorului" lui Che. Oare știe ce înseamnă să fii mamă și să îți pierzi copilul, care nici nu a atins majoratul?
Da, sunt îngrozit că singurul ideal interzis este cel nazist. Cum rămâne, oameni buni, cu comunismul? Cu el ne-a fost bine? Cu el ne este bine? Trebuie numai să deschidem ochii, să ne dăm seama că este vorba despre același tip de regim, numit altfel fiindcă era nevoie de o copie de siguranță, în caz că se descoperea adevăratul scop al ideologiei.
Azi se pregătește un furt al manifestațiilor, după același tertip ca cel din '89. Oamenii au ajuns să nu mai lupte pentru a schimba modul infectat de corupție care ar trebui să unească națiunea, dar au ajuns să lupte pentru ca aceiași băieți dubioși, sub alt nume, să le ia viitorul, al lor și al celor ce va să vie.

Dar, de se vor scula, pre mulți au să popească și ei!

Starry (K)night

I'm fighting for my soul,
Through the veil of darkness I see
The prince he promised to be...
But where am I now...lost in despair...
Waiting for a knight...bloody hell...
My legacy, twinkle star,
I'm gonna see my future in the moon above...

Începutul

Cu mare fală Vermillion, Alexu-chan și Veliki anunță deschiderea blogului "Atenție! Cad idei...". Sperăm să vă facem să citiți cu plăcere publicațiile noastre.