Un om și un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusețea zilei când, deodată își dădu seama că de fapt, murise. Își aducea acum clar aminte că murise, iar câinele care mergea lângă el murise și el, chiar cu mai mulți ani în urmă. Se întrebă: "Oare unde duce drumul asta?"...
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai îndeaproape, vazu că era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră amândoi acolo și văzură că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă, unde cineva ședea la un birou.
Îl întrebă:
- Scuzați-mă, unde ne aflăm?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați puțină apă?
- Bine'nțeles, intratâți înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra și el? întrebă călătorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o fermă, a carei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie și vazu un bărbat șezând rezemat de un copac și citind o carte.
- Scuzați-mă! i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
- Da, desigur, e o cișmea ceva mai încolo.
- Și pentru prietenul meu? zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie și o strachină, chiar lângă cișmea.
Trecură de poartă și ajunseră la o cișmea veche. Omul și câinele băură pe săturate, iar după ce terminară se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta? întrebă călătorul.
- Aici e Raiul.
- Sunt total încurcat. Cineva, ceva mai jos de aici, mi-a zis că Raiul este acolo unde se afla el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur și zid de marmură?
- Da.
- Acela e iadul.
- Și nu vă deranjează că ei folosesc același nume ca și dumneavoastră?!
- Din contră, suntem fericiți că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.
Această pildă circulă pe internet, și a fost trimisă printr-un mesaj de către mătușa mea, căreia îi mulțumesc că a trimis-o mai departe.
Veliki desu.
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai îndeaproape, vazu că era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră amândoi acolo și văzură că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă, unde cineva ședea la un birou.
Îl întrebă:
- Scuzați-mă, unde ne aflăm?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați puțină apă?
- Bine'nțeles, intratâți înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra și el? întrebă călătorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o fermă, a carei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie și vazu un bărbat șezând rezemat de un copac și citind o carte.
- Scuzați-mă! i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
- Da, desigur, e o cișmea ceva mai încolo.
- Și pentru prietenul meu? zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie și o strachină, chiar lângă cișmea.
Trecură de poartă și ajunseră la o cișmea veche. Omul și câinele băură pe săturate, iar după ce terminară se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta? întrebă călătorul.
- Aici e Raiul.
- Sunt total încurcat. Cineva, ceva mai jos de aici, mi-a zis că Raiul este acolo unde se afla el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur și zid de marmură?
- Da.
- Acela e iadul.
- Și nu vă deranjează că ei folosesc același nume ca și dumneavoastră?!
- Din contră, suntem fericiți că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.
Această pildă circulă pe internet, și a fost trimisă printr-un mesaj de către mătușa mea, căreia îi mulțumesc că a trimis-o mai departe.
