Se afișează postările cu eticheta inima. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inima. Afișați toate postările

26 iun. 2012

Doi prieteni


Un om și un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusețea zilei când, deodată își dădu seama că de fapt, murise. Își aducea acum clar aminte că murise, iar câinele care mergea lângă el murise și el, chiar cu mai mulți ani în urmă. Se întrebă: "Oare unde duce drumul asta?"...
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai îndeaproape, vazu că era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră amândoi acolo și văzură că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă, unde cineva ședea la un birou.
Îl întrebă:
- Scuzați-mă, unde ne aflăm?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați puțină apă?
- Bine'nțeles, intratâți înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra și el? întrebă călătorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o fermă, a carei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie și vazu un bărbat șezând rezemat de un copac și citind o carte.
- Scuzați-mă! i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
- Da, desigur, e o cișmea ceva mai încolo.
- Și pentru prietenul meu? zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie și o strachină, chiar lângă cișmea.
Trecură de poartă și ajunseră la o cișmea veche. Omul și câinele băură pe săturate, iar după ce terminară se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta? întrebă călătorul.
- Aici e Raiul.
- Sunt total încurcat. Cineva, ceva mai jos de aici, mi-a zis că Raiul este acolo unde se afla el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur și zid de marmură?
- Da.
- Acela e iadul.
- Și nu vă deranjează că ei folosesc același nume ca și dumneavoastră?!
- Din contră, suntem fericiți că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.

Această pildă circulă pe internet, și a fost trimisă printr-un mesaj de către mătușa mea, căreia îi mulțumesc că a trimis-o mai departe.
Veliki desu.

11 mai 2012

The road to hell is paved with good intentions...

"Soarele apune.

Totul se duce, usor, pe rand, la timpul lor. Murim, ne nastem, in timp ce natura se transforma in jurul nostru. Timpul trece pe langa noi cu nepasare. Si de ce ar trebui sa ne dea atentie? Pe noi nu ne intereseaza ce se intampla cu gandacul ce s-a pierdut la noi in baie. Dar gresesc, ne intereseaza pentru ca il gasim revoltator, ne sacaie...ne infesteaza. Poate ca noi, oamenii, suntem paraziti, imbolnavim natura cu prezenta noastra. Dumnezeu a creat omul dintr-un scop divin, dar ca orice fiinta a carei existenta aspira la nemurire, am cazut in profan...nepasare...

Daca omul este o fiinta egocentrica, de ce nu ar fi si planeta noastra? Dumnezeu ne-a lasat sa murim singuri...Planeta moare, singura, strigand indurare cerurilor.

Si totusi soarele apune...deasupra oceanului...pare un Apolo in flacari, un Atlas in suferinta. Poate Cerul si Pamantul sunt doua entitati, doi amanti care nu se pot intalni niciodata. Ploaia poate fi o metamorfoza a lacrimilor...Eu plang pentru natura, pentru mine...sunt o fiinta efemera, care prin actiunile sale egoiste s-a indepartat si de sine si de ceilalti...

Se spune ca drumul catre iad este construit din intentii bune. Eu traiesc iadul...inima lui...ultima lui dorinta...

Desi omul este defect, dorinta lui de a trai, de a supravietui este ca un foc mistuitor. Eu am suferit, stiam ca nu mai am mult de trait. Inca de cand am aflat de boala ce ma "invechea" pe dinauntru, numaram fiecare luna, fiecare ora, minut sau secunda. Dar chiar daca inima mea slaba ma atentiona ca imi va suna ceasul...am pacatuit. M-am indragostit si am suferit...si eu si el. Si acum sufar, singura...El si-a dat viata pentru mine, fara sa imi spuna, in singurul mod in care stia ca eu voi putea trai fara el sau ca el va putea trai fara mine.

Plang, plang cu pescarusii, plang impreuna cu ploaia. Acum nu mai exista el, inima lui bate in mine...suntem o singura persoana...s-a asigurat ca suntem departe si totusi impreuna.

Plang, soarele apune, inima...noastra...bate in spatele unei cicatrici, dragostea nu moare, numai intentii bune...

Fragmentele cantecului nostru se pierd in neantul nemuririi."



PS: aceasta este o poveste, o nascocire a abisului creierului meu, un amalgam de cuvinte si sentimente pe care am incercat sa le explic printr-o pura fictiune...trist...dar viata este o provocare...Challenge accepted :))

25 ian. 2012

Paperback novel

"Now the story's played out like this
Just like a paperback novel
Let's rewrite an ending that fits
Instead of a Hollywood horror..."
                           "Someday"-Nickelback




Daca tu crezi ca viata este un film si atunci cand mori ti se va derula in fata ochilor...inseamna:
1 - nu ai murit inca...
2 - ai ascultat prea multe povesti.
Deci sa lamurim lucrurile, va spun acest lucru din experienta...da, I'm definitely dead...si da, ma adresez tie...cum am murit? Accident de masina. De ce simt nevoia sa vorbesc cu tine? Nu stiu, poate ca devenind fantoma...well, I have too much time on my hands!

Primul este socul: No, I can't be dead!!! Sau negarea...hmm oh well...Apoi intunericul...
Apoi lumina...hint: Si in iad poate fi lumina...

"Bine ai venit copila" a soptit o voce, trezindu-ma din amalgamul de ganduri ce incepeau sa semene cu potiunea dezgustatoare a mamei vitrege a lui Alba-ca-Zapada. Nu stiu daca cea din fata mea era un inger, o zeitate...de o frumusete coplesitoare, dar presupun ca ii lipsea simtul umorului.("Bine ai venit?" No shit, who would want to be dead...). Ochii ei de o sinceritate arzatoare puteau sa vada pana in strafundurile sufletului meu.
"Vei deveni ingerul lui pazitor...el are nevoie de tine...acum." El? Nici nu mi-am dat seama ca toate sentimentele care se amalgamau in inima mea orbitau in jurul lui: regret ca nu am putut sa imi iau ramas-bun, regret ca nu i-am zis "te iubesc", regret ... regret...prea putin...prea tarziu...
"Chiar trebuie sa veghez asupra acelui idiot pana isi va gasi drumul in viata?" am zis inca neputand sa dau glas sentimentelor pe care le simteam.
"Cred ca te-am iubit mai mult decat am vrut ca tu sa stii" am soptit uitandu-ma la imaginea baiatului perfect din coloana de fum care s-a materializat in fata mea.
"Si el te iubeste..." a soptit zeita cu glasul ei de miere. "Acum du-te si vegheaza asupra inimii tale pentru ca ea bate in interiorul lui...Si cu tine ca ingerul lui pazitor...sigur va gasi calea pierduta..."
Nu am intrebat-o niciodata de ce s-a intamplat acest lucru...si nici nu cred ca as vrea sa stiu de ce lumea mea s-a destramat, de ce ghemul de ata numit viata s-a terminat atat de brusc ...nu...acum singurul lucru bun pe care il pot face este sa fiu vantul ce bate din umbra pentru a mai putea simti atingerea sa...macar pentru un ceas, un moment, o clipa, o secunda...

"I'd give my all to have
Just one more night with you
I'd risk my life to feel
Your body next to mine
'Cause I can't go on
Living in the memory of our song
I'd give my all for your love tonight..."
                    "My all"-Mariah Carey

Epilog:
"25 Martie...Ziua ei..." a gandit el nostalgic.
Mihai putea vedea cum soarele apunea usor printre copaci...desi a fost o zi minunata de primavara...parea lipsita de culoare, de sunet, de veselie...cititul nu mai parea asa amuzant...de unul singur...in buzunar inca il apasa greutatea unui lantisor pe care nu i-l va mai putea darui niciodata..."La multi ani, iubito".
Deodata vantul incepe sa bata si in zumzetul fruzelor i s-a parut ca a auzit glasul departat al Ameliei rostind: "Part time lover, full time friend...forever...". Prima data de la accident cand a zambit din inima...

PS: orice asemanare cu personaje reale e pur intamplatoare...si daca seamana...i couldn't care less...xoxo yours truly, alexu-chan