Omenirea...o punga de Skittles

Daca as fi un inger...as putea sa simt? Si daca da...atunci ar fi serenitate ori suspin ori manie? Dar, oare as putea sa simt?

Nu stim...noi suntem doar oameni. Eu sunt doar o lacrima intr-un ocean plin de suflete care mai de care mai colorate. A-ti fost vreodata pe un stadion? Nu numai ca eu m-am considerat un mic graunte de orez intr-o mare de persoane, dar acea mare era doar o particica dintr-un ocean. Sa ne imaginam ca populatia poate fi restransa la o punga de Skittles. Fiecare dintre noi este diferit. Asa cum bomboanele au diferite arome si culori, asa se intampla si in viata de zi cu zi. Nimeni nu se imbraca la fel, nimeni nu gandeste la fel...dar eu sunt doar o persoana...o singura bomboana. "Eu" pronume personal de persoana I, eu...pot eu un bob de orez sa schimb lumea? De ce nu as putea fi altceva? Dar traiesc, respir...locul meu este pe pamant...urmez un ciclu al vietii: m-am nascut, traiesc, ma indrogostesc si mor...iar atunci cand trupul meu se va intoarce in pamantul din care a fost zamislit...poate voi da viata unor flori...poate ma voi reincarna intr-o floare...dar oare poate o floare sa vada lumea? As vrea ca in fiecare zi sa fiu vizitata de catre o albina...polenul meu sa se raspandeasca in aer...sa fie plimbat in mici particule prin tot universul...Poate asa, intr-o viata, as putea sa simt lumea...ca o mica particula de praf ce lenevesc in soarele egiptean pe piramida lui Keops...sau pe faimoasa piramida a lunii construita cu secole in urma de Mayasi...Poate as putea atunci sa ascult cantecul universului, dar oare cum a luat nastere?

Vise...sau visuri...momentan nu stiu nimic...sunt doar un om...traiesc si mor...