Ce-a mai rămas din Taina Căsătoriei?

      Bună seara tuturor. Da, astăzi am ales un subiect mai sensibil - sensibil pentru cei pierduți în mrejele "democrației".
      Acum câteva zile s-a votat modificarea Constituției ce prevede o precizare extrem de importantă, într-o lume bolnavă (în care totul trebuie scris în lege, că altfel cine știe la ce-om ajunge și cu ce sau cu cine ne-om trezi): căsătoria este legătura dintre un bărbat și o femeie.
      Trăim niște vremuri foarte tulburi, în care Taina Sfântă a Căsătoriei a ajuns subiect de dezbatere. Ca să facem o scurtă precizare, această Sfântă Taină este una dintre cele 7 cu care omul este binecuvântat, de-a lungul vieții sale. Căsătoria este legătura sacră dintre un bărbat și o femeie, care-i unește pe aceștia în tot și-n toate. De-a lungul secolelor, a devenit din ce în ce mai neglijată, iar semnificația sa a fost alterată în așa fel încât unii se întreabă dacă pot lua pe cei de același sex... Cum să nu mi se pară strigător la cer că, într-un stat creștin, se dezbate așa ceva?
      Cum bine spunea Becali, într-unele din singurele sale momente de luciditate, "apocalipsa va veni atunci cânt vom vedea bărbații că vor umbla de mână pe stradă".
      P.S.: sunteți liberi să aveți orice opinie legată de acest articol, așa cum și eu am libertatea de a avea propriile valori și dogme, dacă eu consider că-mi fac bine. Pentru manifestări neplăcute, dați-mă-n judecată, dacă puteți.
      

Timpul trece...

"Timpul trece, spui tu? Vai, nu, timpul sta, noi trecem!" Si trecem...si trecem...si cand vom fi trecut nimic nu va mai fi ramas din noi. Poate doar o vaga amintire in inimile catorva persoane, iar cand vor trece si ele vom disparea cu totul. Si atunci te intreb: pentru ce suntem aici? Oare ne-am nascut cu un scop sau suntem pure intamplari menite sa pierim, in timp ce o lume fara sens continua nepasatoare. Poate ca totata lumea noastra este doar o intamplare...dar este atat de important pentru noi ca totul sa aiba un scop, un sens, incat ne sperie gandul ca de fapt nu e nimic deasupra, nu e nimic maret, este doar unul din infinitatile de moduri in care s-ar fi putut petrece lucrurile. Ar trebui oare sa acceptam ca lucrurile in sine nu au importanta in aceasta lume, ca ele au importanta doar in imaginea despre lume pe care noi o cream in mintea noastra? Chiar si noi avem importanta doar in lumea noastra micuta. Traim intr-o lume nepasatoare, fara scop, in care nu suntem decat niste orbi fericiti de lumea lor plina de importanta...

Marele Război de apărare a Patriei

      Vă salut, după o luuungă perioadă de absență "di pi blăg" Subiectul de azi? Păi îi ăla din titlu - știu, sunt obsedat de chestii care au legătură cu subiecte sensibile, așa îs eu -  un obsedat extremist, naționalist. Dar, știți ce? Măcar știu că sunt eu, cel care nu înghite lăturile aruncate de tipii care, vorba unui bun prieten, "scriu istoria în culise".
      Ca de obicei, ceva sau cineva mi-a declanșat interesul pentru acest subiect, care a culminat cu acest articol. Eram la facultate, și discutam cu o colegă din Moldova (Republica ~) despre manifestațiila care urmau să fie organizate de ambasada unui stat străin, Rusia, în centrul capitalei moldovene. Motivul organizării acestui eveniment a fost popularitatea scăzută a maicii Rusii, combinată și cu scăderea popularității comuniștilor, probabil.
      La un momendat, colega mea menționează un fapt:
      - Hi să nu mai discutăm, că mâine (10 mai) e o zi mare.
      - Ce zi? întreb din curiozitate.
      - Ziua biruinței.
      - Ziua biruinței cui?
      - A armatei ruse.
      - Și pe cine au biruit?
      Un alt coleg, cu un râs ironic, a continuat:
      - Pe noi (~ne-au biruit).
      - Dar știi că armata rusă a provocat, alături de "prietenii" lor naziști unul dintre cele mai mari genocide, nu? am întrebat și eu, știind cauza pierdută, oricum
      Conversația s-a oprit aici...

      Am plecat din sală destul de răvășit de ideile fixe pe care o adolescentă, netrecută încă de faza pubertății, le are-n căpșorul ei manipulat.
      Și acum mă întreb de unde, pentru numele lui Dumnezeu, are asemenea idei. Și acum mă întreb ce educație a primit, sau de la cine.
      Apărarea patriei? Cu excepția invaziei lui hitler, un pretext ordinar, au stat pe capul nostru zeci de ani, au cotropit, violat, jefuit și batjocorit neamul românesc. Deci apărarea patriei de către cine? Din "analele" istoriei, eu înțeleg că săracii barbari ruși se apărau de noi.
      Am să încerc să-mi dau seama cu ce i-am deranjat... poate atunci când i-am ajutat să-i bată pe turci (1877-1878)... după care brusc cineva a trădat. Oare cine?
      Totuși, să specificăm că ceea ce am argumentat nu are nicio bază istorică, e pura mea imaginație, aflată pe deasupra și-n delir (asta ca să nu se supere putin).
     

Arte martiale

"In the first state, man and sword become one and each other. Here, even a blade of grass can be used as a lethal weapon. In the next stage, the sword resides not in the hand but in the heart. Even without a weapon, the warrior can slay his enemy from a hundred paces. But the ultimate ideal is when the sword disappears altogether. The warrior embraces all around him. The desire to kill no longer exists. Only peace remains."

Ok...zilele astea "bananaind" pe net, am gasit un filmulet cu o fata intr-o competitie de Karate la proba de kata. Fata lucra foarte bine...dar nu asta e partea importanta. Ce m-a intrigat au fost comentariile de la acel filmulet. Foarte multi au inceput sa intrebe care este utilitatea acestor kata, pentru ca practic in lupta nu sunt foarte utile, iar altii chiar considerau ca cei ce practica Karate sau alte tipuri de arte martiale traditionale de fapt nu sunt in stare sa faca fata unei lupte reale si ca totul este inutil, ca daca vor sa invete sa lupte cel mai bun mod este MMA. Atunci am realizat ca foarte multi nu inteleg semnificatia artelor martiale. Asa cum le zice si numele...sunt niste arte. Artele martiale nu sunt doar despre a te bate. De fapt, desi inveti tehnici de lupta esti in acelasi timp invatat sa nu le folosesti decat in situatii cand nu ai incotro. E posibil sa ai centura neagra si sa nu fie niciodata nevoie sa folosesti tehnicile de lupta pe care le-ai invatat. Dar ce vei folosi cu siguranta este stilul de viata pe care il inveti. 

Artele martiale te invata in primul rand respectul, fata de maestru (profesor), fata de colegi, fata de prieteni, fata de adversar, fata de dusmani si de rivali.

Apoi te invata sa perseverezi, sa te ridici atunci cand ai cazut, sa stii sa pierzi si sa continui sa te antrenezi pentru a deveni mai bun, sa iti cunosti adevarata valoare si sa te stimezi pe tine insuti fara a deveni mandru sau arogant. Te invata sa fii in armonie cu tine insuti.

Ce te mai invata este sa dai totul pentru a face un lucru perfect. In Japonia, chiar si in zilele noastre mai exista oameni care se antreneaza in lupta cu sabia (katana), dar la antrenamentele lor, mai important decat sa il invinga pe cel cu care lucreaza este sa execute cat mai perfect tehnica.

Asadar, cineva care practica arte martiale nu are ca scop (sau cel putin nu ar trebui sa aiba) sa invete sa ii bata pe toti, ci sa invete un stil de viata ghidat de anumite valori.

Singuratate

Once, a long time ago, there was a man. For as long as he could remember he had always, always been by himself. If he climbed down the mountain, he knew that he would meet people, but chose to be by himself. Having the strength of a thousand men. Having the lives of a thousand men. That man having a thousand memories, he knew that he was different from other people. This man was afraid of other people, he was afraid of getting hurt. While he had so many powers, he was afraid of this self that he knew was so different from the world.
And so to him a cat came one day. The cat bowed his head and said : "I have been following you for some time. You have a most unusual aura, I can't help but be drawn to you. I realize I am but a stray cat, but won't you please let me stay by your side? Please, God!". Since then, as he said, the cat never left the man's side, he never left for a moment and that made God so verry happy that a thought came to him. "Perhaps, I can get along with them if it was a being other than a human. If it is with beings how have had similar experiences, then we can have a fun banquet."
And so, God wrote out many invitations. In return 12 animals arrived to see God. Following that, the 13 animals and God had a banquet each night in the moonlight, singing and dancing and laughing with each other. At the banquet, for the first time, God laughed out loud. Even the moon watched quietly over the beings who did not look human. However, after some time, the cat collapsed. His life has come to its end and there was nothing they could do. Every one of them cried. Every one of them realized eventually, everyone would die. No matter how fun it was, the banquet would end.
Then God cast one spell. He drew a circle in the water with his finger. He had the cat take a sip of water. Then he turned to everyone else and said : "Let us make out friendship last for eternity. Even when we die, let us be bound by our eternal friendship. No matter how many times we die, no matter how many times we are reborn, again, in the same way, no matter how many times, let us have another banquet. Everyone getting along for all of time. Let us be in eternal bliss."
Everyone nodded in agreement and the rat took the first sip. Then was the ox, the tiger, then the rabbit. In their turn the water was divided equally.
At the end, when the last drop was gone, the cat began to gasp:
"God...God, whay did you make me drink that? God, I don't want eternity.I don't want eternal bliss."
Those were unthinkable words to say. To God and all the other animals it was rejecting words. Everyone was sad to hear them and they all turned against the cat. Even so, the cat said :
"God, even though you are frightened, let us accept everything ends. Even though it is sad, let us accept that life ends. God, even if it was just for a short time, I was happy being by your side. If i were to die, be reborn and meet you again, the next time, rather than in the moonlight, I want to see you smile in the sunlight. The next time I meet you, I want to see you laughing surrounded with people." And for the last time, the cat raised his tail and died peacefully, but none of the animals cared about the cat anymore, because everyone felt they had been betrayed by the cat.
After that, one by one, they all died, and so god was alone once more. And eventually, even the day came that God died too. But he was not afraid because his promise to everyone supported him. "We will have a banquet again...and again...always, no matter how alone I am right now."

Fiecare cu stilul lui...

What would you do if the bird does not sing?
Oda Nobunaga said "Kill it if it does not sing."
Toyotomi Hideyoshi said "Make it want to sing."
Tokugawa Ieyasu said "Wait until it sings."

Doi prieteni

Un om și un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusețea zilei când, deodată își dădu seama că de fapt, murise. Își aducea acum clar aminte că murise, iar câinele care mergea lângă el murise și el, chiar cu mai mulți ani în urmă. Se întrebă: "Oare unde duce drumul asta?"...
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai îndeaproape, vazu că era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră amândoi acolo și văzură că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă, unde cineva ședea la un birou.
Îl întrebă:
- Scuzați-mă, unde ne aflăm?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați puțină apă?
- Bine'nțeles, intratâți înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra și el? întrebă călătorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o fermă, a carei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie și vazu un bărbat șezând rezemat de un copac și citind o carte.
- Scuzați-mă! i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
- Da, desigur, e o cișmea ceva mai încolo.
- Și pentru prietenul meu? zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie și o strachină, chiar lângă cișmea.
Trecură de poartă și ajunseră la o cișmea veche. Omul și câinele băură pe săturate, iar după ce terminară se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta? întrebă călătorul.
- Aici e Raiul.
- Sunt total încurcat. Cineva, ceva mai jos de aici, mi-a zis că Raiul este acolo unde se afla el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur și zid de marmură?
- Da.
- Acela e iadul.
- Și nu vă deranjează că ei folosesc același nume ca și dumneavoastră?!
- Din contră, suntem fericiți că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.

Această pildă circulă pe internet, și a fost trimisă printr-un mesaj de către mătușa mea, căreia îi mulțumesc că a trimis-o mai departe.

Veliki desu.